Iertați o mamă care țipă, sufletul ei este fărâmi

Acum câteva zile, am scris un articol despre modul cum am conștientizat și despre gradul de satisfacție cu care am realizat că, după o săptămână extrem de grea, am atins imposibilul de a nu mai țipa la copiii mei.

A fost un articol pe care l-am scris dintr-o răsuflare și care mi-a adus cele mai multe distribuiri, accesări ale paginii și cele mai multe comentarii la care, pe cuvânt, nu m-aș fi așteptat vreodată în viața mea. În caz că l-ați ratat, îl regăsiți aici.

Este un articol care nu-și dorea nici o continuare, dar, citind comentariile și primind opinii în privat la el, nu am putut să nu remarc frământările fiecărei mame atunci când țipă la copii, când simte că-și pierde calmul, frustrările de care este cuprinsă și părerea de rău că – din nou a țipat la puiul de om, fragil și nevinovat. Vina de care sunt cuprinse apoi, mamele, își scoate colții ascuțiți într-un rânjet odios și le reduc toate eforturile și bunele intenții la 0. Și așa, rămâne mama cu sufletul sfâșiat că nu e demnă de iubire, că nu merită înțelegere și-și promite că mâine se va strădui mai mult și îi va ieși de această dată mai bine. Trebuie să iasă!

Întâmplarea de astăzi mi-a întărit convingerea să scriu acest articol. Și cel mai mult și cel mai mult este dedicat acelor 55% bărbați care mă citesc – curios, nu? – și care, probabil, o mare parte dintre ei au o soție acasă care mai țipă din când în când la ei sau la copil, iar apoi nu recunoaște sau poate nici nu-și dă seama sau poate știe, dar, doar vrea să fie înțeleasă și ajutată și nici gând – ”Iar țipi, mereu țipi, nu mai vreau să te aud țipând!”.

Nici o mamă nu vrea să țipe! Are doar nevoie să fie ascultată! 

Se întâmplă ca zilele trecute să înceapă să-mi curgă apă sub chiuveta de la bucătărie. Inițial picura, de ieri a început să curgă bine iar azi a trebuit să închid cu totul apa. Domnul care s-a ocupat acum o lună de branșarea apei la chiuvetă nu răspundea la telefon. L-am sunat, l-am tot sunat, nu răspundea. Eu aveam nevoie de apă. Așa că, i-am scris un mesaj prin care îl informam că mă voi ocupa singură de rezolvarea problemei și că mă aștept să-mi dea banii înapoi pe reparație. Zis și făcut. Sunt alții care au nevoie de bani, așa că, am găsit pe cineva destul de rapid și problema a fost rezolvată în 15 minute – se legase prost bateria la racordul de apă.  La 30 de minute după, apare instalatorul care montase inițial racordul.

Începe discuția – că el nu plătește, că și-a uitat telefonul nu știu pe unde, că nu i se pare corect, că el putea repara fără probleme.

Eu îi explic însă că nu am timp să stau după el, că am și alte probleme de rezolvat, că nu am apă și că dacă e în timpul programului trebuie să răspundă la telefon (eu bănuiesc că a dormit până la 10 dimineața).

Probabil am ridicat vocea, eu zic că nu, dar eram destul de nervoasă după ce stătusem o jumătate de zi ca el să-mi răspundă la telefon și tot eu să mă ocup în final de problemă, tot pe banii mei.

– Doamnă, îmi zice el, nu mai țipați la mine!

Eu mă uit la mine – nu par să țip.

Mă uit la el – da, clar este mai calm ca mine. Cred și eu, ora 10, abia trezit, mirosea a spray. Eu, trezită de la 7, pregătit toată casa, dus copiii la grădi, pierdut o oră să văd răspunde, nu răspunde, încotro mă duc, rezolv eu, nu rezolv, 45 de minute de condus prin București, fără frâne, pentru că abia mâine îmi duc mașina în service etc Numai a parfum nu mai miroseam eu!

Îmi venea să-i dau două peste figura aia proaspăt aranjată și să plec. (Când eram mică băteam toți băieții din cartier, soră-mea e martoră)

M-am abținut, bineînțeles:

– Eu sunt un client nemulțumit, de fapt, foarte nemulțumit. Eu dacă nu răspund la un client care are o problemă cu serviciile mele e posibil următoarea zi contractul cu mine să fie reziliat. Nu știu cu cine trebuie să vorbiți, eu îmi vreau banii înapoi. Nici măcar nu e de bani, e de principiu.

Și-am plecat. Și m-am dus și m-am tot gândit. De ce-or fi mamele astea așa ”țipătoare” și toți domnii frezați și parfumați de un calm debordant (inclusiv bărbatul din dotare).

Mamele se frustrează că au țipat la copii, că nu și-au cerut scuze apoi, dar dacă își cer prea mult scuze, dacă nu mai sunt credibile, se simt cele mai rele mame, trebuie să citească cursuri întregi de psihologia copilului, seminarii, articole ca să se simtă din nou bune și iubite. Și cu cât efort!

Tații dacă țipă nici nu le pasă – acuma, sincer, ați văzut vreun tată să sufere că a țipat la copil? A țipat, asta e, data viitoare nu mai țipă, dar de obicei, nici nu prea țipă.

Verbul care o caracterizează pe femeie este A VORBI. Iar motivul principal pentru care femeia vorbește atât de mult este de cele mai multe ori, nevoia de a se elibera de stres și tensiune. Mai adaugă caracteristica principală de multitasking (mergi la serviciu, repară lumina în casă, menține relația cu prietenii, gătește, organizează vacanța, sun-o pe mama, du copiii la grădiniță, la fotbal, la teatru, pregătește săptămâna altfel, mergi în excursie, cumpără haine că le-a rămas mici pantalonii scurți, spală haine, calcă haine, fă curat, du mașina în service, fă programare la coafor, sun-o pe prietena însărcinată, invit-o pe sora ta la masă etc), plus emoția de care este caracterizată, iar rezultatul finit va fi o super doamnă care țipă la nervi. Accept-o așa cum e, iubește-o și ajut-o să se calmeze.

În loc de:

– Nu mai țipa, m-am săturat să te aud țipând, țipi într-una, poate e mai potrivit să-i spui:

– Aș putea să te ajut cu ceva? Am înțeles că aveți o problemă, vedem cum o putem rezolva, dacă o putem rezolva.

Bineînțeles că sunt și mame model care nu țipă, am povestit despre una în articolul la care fac referire aici.

Dar acelea sunt exemplare rare și dacă aveți una pe lângă voi, vedeți cum face și luați aminte.

La mine se mai adaugă și modelul din copilărie. La mine în familie dintotdeauna s-a vorbit tare. Și abia pe la 35 de ani, la o întâlnire cu un psiholog am realizat că eu nu pot vorbi încet pentru că am impresia că nu mă aude nimeni.

Iar la Cris e fix pe invers. Când eu încep să vorbesc tare, el nu mai aude nimic.

Astfel, am ajuns la înțelegerea ca atunci când eu încep să vorbesc tare el să-mi spună:

– Acum vorbești tare. Mă deranjează.

E ca un steguleț ridicat în semn de pace. Câteodată îl văd, câteodată, nu. Încearcă tu să schimbi fundația la un bloc după ce ai construit 7 etaje. Cam așa și cu schimbarea bazelor puse în copilărie.

Verbul care îl caracterizează pe bărbat este A FACE. Bărbatul e rațional, nu complică, nu merge- nu merge, nu stă-nu stă, nu se poate- nu se poate. Unde-i stresul? Bem o bere și suntem prieteni. Ei nu au nevoie să se elibereze de stres prin vorbit, ci prin a face lucruri – joacă fotbal, beau bere, ies cu bicicleta, unii conduc….bărci (ironie).

Mamele trăiesc tot ce fac. Ele pun suflet în orice lacrimă, în orice pată, în orice picătură de ulei în plus la mâncare.

Mamele au nevoie să fie ascultate, înțelese și îmbrățișate. Și astfel, nu vor mai țipa.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comment!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *