Eu știu ce mi-ai zis când tocmai ai tăcut

Azi am fost la Carrefour-ul din Mega Mall. Nu sunt mare fan Carrefour, prefer Lidl de un milion de ori și Mega Image, daaaar, în Carrefour găsești banane Dole (cică singurele care nu ar fi gazate), mere foarte bune, perele preferate ale lui Beatriz- kaiser și Pui Fericit de la Agricola Bacău, despre care știu sigur că nu are hormoni.

Astăzi, pe lângă cele de mai sus, i-am mai luat lui Cris și niște lame de bărbierit despre care mi-a spus să-i cumpăr cu prima ocazie. De când nu i-am mai cumpărat, uitasem că sunt aproape 100 lei, 8 bucăți. Mi se pare enorm! Cred totuși că-l țin vreo 6 luni. Și totuși…

Dacă mă gândesc însă că eu îmi fac lunar unghiile și părul cam de tot atâția bani, parcă nu mai sunt așa scumpe…

Oricum, m-am uitat lung la lamele astea de 90 de lei, apoi le-am văzut pe alea de 50 doar cu 4 bucăți, m-am asigurat că sunt cele potrivite lui, m-am mai uitat o dată la preț și le-am băgat pe cele de 8 bucăți în coș. M-am grăbit să plec, căci urma să-mi iau copiii de la grădiniță și nu voiam să întârzii.

La casă, un nene drăguț abia scana produsele. Or fi bărbații buni bucătari, dansatori, șoferi, piloți, frizeri și ce-or mai fi, dar în afară de domnii de la Lidl care se mișcă cu viteza luminii la casă, toți restul se mișcă în reluare. Iar cei mai și cei mai înceți sunt cei de la Profi. Dacă vrei să te relaxezi într-o seară după serviciu, te duci la Profi la cumpărături. Vei sta cel puțin 45 de minute la rând la un domn care îți va vorbi extrem de politicos și drăguț despre produsele scanate, rețete pe care le vei putea găti cu cele cumpărate, la final, după ce ți-ai burdușit toate produsele într-o singură pungă te va întreba dacă nu cumva e mai bine să mai cumperi o sacoșă și dacă dorești o bomboană de 20 de bani că nu are rest.

La Carrefour e un pic mai bine. Domnul nu dezvoltă subiecte de discuție cu tine, dar mângâie fiecare produs în parte. E focusat pe ce face, ar spune psihologul de serviciu. Că așa sunt bărbații, atenți la o singură activitate, până la finalizarea ei. Când a venit momentul să scaneze lamele, eu, femeie fiind și trăind o viață de multitasking l-am rugat să-mi dea carnea mai întâi. Moment în care el a pus lamele pe casa de marcat pentru a fi desigilate și acolo au rămas. Pentru că bărbații nu reușesc să înțeleagă mai mult de o activitate pe moment- ori scanează, ori se concentrează pe carne, ori desigilează lamele. Nu sunt multitasking, nu au atenția distributivă.

Omul, ce e drept, mi-a dat carnea, dar lamele acolo, pe casă, au rămas. 90 lei plătiți degeaba. Iar eu, pe modulul de ”repede, că trebuie să iau copiii de la grădiniță” nici nu mi-am dat seama. Repetam într-una: pentru supă am legume, carne, griș, perfect! Mâine mă duc în piață cu ei de dimineață, apoi fac supa. Vineri, îi duc la locul de joacă. O să scriu despre trainingul în Belgia cât de frumos a fost. Oare astăzi despre ce o să scriu? Pfuuu, săptămâna viitoare sunt singură, mă descurc eu, ce să fac! Azi fac pastele alea cu vită, mâine fac supă la prânz.

Am plătit, am plecat și dusă am fost în gândurile mele.

M-am dus după copii, am scos bagajele din mașină, am sortat haine de spălat, ne-am jucat, am început să pregătesc masa de seară, când brusc, mi-am amintit de lamele lui Cris. Și-am știut sigur că au rămas acolo, pe casă.

M-am apucat frenetic să caut bonul să mă duc înapoi. Nu era vorba de 90 lei, ba cam era vorba și de asta – calculam în 5 meniuri de Soup up! sau un joc fain de lego pentru copii, ci era vorba de greșeala mea stupidă care mă enerva la maxim. Și de-a domnului care nu a fost nici el mai atent ca mine.

Așa că, în timp ce Andre mă ruga să-i cos pentru a mia oară coada măgarului – prietenul lui cel mai bun, eu căutam în disperare bonul. Bon care a intrase în pământ, bineînțeles. Am găsit toate bonurile de la Lidl, Mega Image, de parcare de 2 lei, de cafea de 7 lei, de pâine de 3 lei, dar bonul meu de Carrefour de 300 lei nu era niciunde. Într-un final am găsit bonul de la POS unde am plătit cu cardul, m-am suit în mașină și am plecat spre Carrefour în zâmbetul ironic al lui Cris care-mi tot explica:

– Cum să-ți dea măi lamele înapoi dacă ei nu știu că tu le-ai cumpărat? Creză că le dă așa, la toată lumea care se trezește că nu și le-a luat de pe tejghea?

– Fie ce-o fi, eu mă duc. Sunt 90 de lei, o grămadă de bani. 2 cărți, 5 meniuri, eu în Ikea nu am luat o strecurătoare de 15 lei că mi s-a părut scumpă și las 90 lei așa….aiurea…..și dusă am fost, fără să mă mai uit în spate. Mă rog, m-am uitat că am verificat poarta de la garaj.

Nu am crezut că se va rezolva. M-am dus cu gând să caut un bărbat casier și să-l iau la întrebări. Doar că acolo, singurul bărbat casier nu era același care m-a servit pe mine. Și nici nu avea lamele pe casă. Trecuseră totuși vreo 6 ore.

Așa că m-am dus la Relații cu Clienții. Am povestit ce s-a întâmplat, am dat chitanța de la POS, iar în 10 minute, fix, lamele pe care le cumpărasem mi-au fost returnate.

Ce spuneți de asta? Cum au știut, cum n-au știut, pe mine m-au făcut fericită.

Am plecat veselă acasă, ca după un război câștigat.

La scurt timp, urma să găsesc pe raftul de cosmetice din camera noastră un set nou-nouț, nedeschis, de lame de ras. De 8 bucăți.

Pentru că bărbații au privirea tubulară, văd fix la o distanță de braț întins, fix ce e la suprafață și de preferat exact ceea ce NU căutăm.

Pe când femeile au privirea de tip piramidă, văd TOT: obiecte, materie, gânduri, spațiu și timp, pe 5 straturi deasupra și 5 sub, inclusiv ceea ce nu e de văzut, nu există și nu s-a inventat.

 

 

 

Comment!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *