Atelier de evaluare a preșcolarului cu Oana Moraru- cum ponderăm un copil dinamic? (I)

Cred că atelierele Oanei Moraru la care am participat alături de copiii mei în această perioadă reprezintă una dintre cele mai mari mulțumiri de când m-am apucat serios să scriu pe blog și să investesc bani, dar mai ales timp și nervii bărbatului.

Asta și pentru că bugetul nostru de familie cu obiective (destul de) clare pe următorii 5-6 până la 10 ani include ca și cheltuială principală educația copiilor, respectiv școala.

Cred cu tărie ”în cei 7 ani de-acasă”, că bazele educației se pun în familie, dar consider că și școala, ulterior, are un rol esențial în dezvoltarea lui ca viitor adult. Iar psihologia o confirmă.

Cu Oana Moraru au fost trei întâlniri, în trei zile diferite, ateliere de verificare a preșcolarului  pe categoria de vârstă 3-6 ani la care au participant ambii mei copii. Asta e una din părțile bune când ai copii apropiați de vârstă. La un moment dat, totul devine mai simplu când vine vorba de activități extrașcolare.

La aceste ateliere, Oana, împreună cu echipa ei – 2 educatoare, timp de 3 ore, au organizat cu copiii tot felul de activități prin care le-au testat motricitatea fină și grosieră, nivelul de dezvoltare a limbajului, inteligența emoțională, atenția, reflexele sociale, controlul și autocontrolul, autonomia, spontaneitatea, perseverența, memoria în contextul macrosocial al grădiniței.

În teorie sună bine. În realitate sună și mai bine, mai ales când îți lași copilul, în cazul meu doi, cu niște doamne extrem de drăguțe și mai ales pe mâinile profesioniste ale Oanei, iar tu te duci cu fetele să bei cafea timp de 3 ore. E chiar neașteptat de bine!

În realitatea de după ateliere și cafea a venit și o evaluare, un raport final făcut față în față cu părintele.

Nu că eram curioasă, muream mai rău ca mâța din proverb să văd ce-mi zice. Mai ales că la câte am citit, la câtă terapie am făcut, cât analizez și câte aplic pe copiii mei, chiar eram interesată să primesc o opinie și de tip academic.

Unele lucruri mi s-au confirmat, altele m-au surprins.

Beatriz, 3 ani, la creșă de la 10 luni:

– un copil de tip activ-dinamic, deci faptul că nu are ”stare” e în gena ei și nu o voi putea stăpâni vreo dată, asta în cazul în care mi-aș fi propus. Copilul care aleargă, care vrea mereu în parc – mereu!, care nu stă cu ușurință în scaunul de mașină (dar, atenție, trebuie să stea!), care la film se ridică în picioare și se mișcă, caută mereu acțiunea. Învață făcând. Îi poți explica de foarte multe ori un lucru, tot experimentând va învăța cel mai bine. Copilul care nu are stare.

– nu cunoaște culorile, în afară de roz și galben. Inițial am zis că nu se ocupă nimeni de ea la grădiniță, apoi m-am gândit că nu memorează ușor, apoi, după ce am văzut că știe toate cântecele pe care le învață la grădiniță, nu am mai găsit nici o explicație logică. Poate, totuși, nu o duce capul, mi-am zis la final. ”Din dezinteres”, zice Oana. Beti este chiar peste medie cu limbajul, înțelege cu ușurință nuanțele din vorbire, are nivelul de autocontrol și autonomie foarte ridicat, doar că face și învață doar ce dorește și o atrage. Practic, ea își dorește totul ”pe roz”, de ce-ar mai avea nevoie să știe acum alte culori?

– își dorește să asculte doar povești cu lupul cel rău și baba cloanța. Degețica o plictisește, Peștișorul de aur la fel, unde nu e lup, nu e acțiune. Eu o țineam pe-a mea că sigur e dintr-o temere pe care ar vrea să și-o depășească cu toate că încă nu am identificat nici o teamă la ea. De fapt, e nevoia ei de acțiune, de adrenalină, să simtă că se întâmplă ceva în poveste. Deci, renunț la poveștile domoale cu prinți și prințese, trebuie să-mi fac stoc de povești cu lupi și vrăjitoare.

Cum ponderăm un copil de acest tip: gâdilându-i orgoliul – Bravo!, Ce bine ai făcut!, Ai rezolvat foarte bine! – confirmarea că acțiunile lui sunt văzute, remarcate. Fiind prezent lângă el, arătându-i atenție și implicare!

Cum negociem, cum îl facem să facă ce vrem noi  – de preferat, fără să-i subminăm controlul sau orgoliul.

Exemplu concret:

Varianta 1:

Beti pisicoasă:

– Mamiiiiii, îmi dai o bomboană.

– Nu, Beti. Ai mâncat suficiente.

Urlete.

Varianta 2:

Beti pisicoasă:

– Mamiiiiii, îmi dai o bomboană?

– Parcă ai mai mâncat azi bomboane, nu?

– Hai, te roooooog. Una și gata!

– Bine, una.

– Hai, două. Două și gata.

– Beti, una și gata până mâine. E ultima pe azi, că ai mâncat suficiente.

Și se conformează. În practică se cheamă compromis. Am lăsat de la mine pe obiectiv – de a nu mânca bomboane, ca să câștig pe relație. În momentele critice, când obiectivul e deosebit de important – nu mai mâncăm lapte de origine animală pentru că ”alimentează” dermatita atopică, am rezolvat situația fără să rănesc relația, adăugând miere de albine în laptele de soia, explicându-i cu fermitate că este singura soluție posibilă. Prima zi nu a vrut să mănânce, a doua zi nu a vrut să mănânce, a treia zi deja a început să guste. Astăzi, doar lapte de soia mâncăm.

Mi-am impus autoritatea luând decizia corectă, dar fără ca ea să se simtă amenințată în vreun fel.

(Când îmi este greu să iau o decizie radicală, de exemplu, în ceea ce privește alimentația mă gândesc mereu dacă mâine ar veni un război peste noi – ceea ce nu este aproape imposibil – și ar trebui să ne hrănim doar cu apă și orez fiert, copiii mei s-ar adapta? Ar fi ei pregătiți să înțeleagă situația?)

Copilul activ dinamic este copilul care nu reușește cu ușurință să stea în banca de la școală 50 de minute nemișcat, e copilul care simte nevoia să facă mereu ceva și care se va plictisi cu ușurință dacă nu i se captează atenția.

Este copilul care ”deranjează”. Cum de altfel, este Beti la grădiniță. Doar că, doamnele educatoare – despre care am vorbit cu mult drag aici, știu cum să o ia și să lucreze cu ea. Dar la bază este copilul ”care deranjează”.

Iar când ai 35 de copii în clasă, ghici cum se va gestiona ”copilul care deranjează”?

Ce NU ar trebui să fac ar fi să nu cedez la crize. Ceea ce este FOARTE, FOARTE  greu de făcut. Pentru că nu știu cum sunt copiii voștri, dar Beti a mea poate trezi și un mort îngropat, dezgropat și apoi incinerat de acum 7 ani cu un singur țipăt. Știe atât de bine ce vrea, este atât de hotărâtă că și atunci când este la mama acasă, la 400 de km distanță, tot o aud cerându-mi bomboane, un pahar cu apă, și încă o poveste cu lup, bătând puternic din picior, iar apoi suav declarându-mi: ești cea mai bună și cea mai frumoasă mamă! Iar eu te iubesc, foarte, foarte, foarte mult, pupându-mă pe nas și pe ambii obraji în același ritm. Știi asta, da?

(Gând răzleț – cred că așa îl fac și eu la cap pe bărbatu-meu. Câteodată am impresia că vorbesc singură, iar el are o față din aia dezarmată – spune ce vrei și lasă-mă să trăiesc, zice el. Iar eu, mai tare mă enervez că parcă prea lasă armele și se predă. Luptă, băiete, până la ultima picătură!)

Cum ne împrietenim cu copilul dinamic? Negociind mereu decizia, fără să renunțăm la autoritatea noastră ca părinte și fără să-i atacăm intenția. Linia e foarte fină. Deseori cădem în capcana ori de a fi slabi și de a-i lăsa să facă ce vor din lipsă de energie, alteori suntem prea duri fără să mai avem răbdare de a le tolera ieșirile. Răspunsul e la mijloc – în continuare să fim autoritari ca părinte prin a impune reguli și decizii, dar fără să le anulăm personalitatea puternică.

De ce este importantă o astfel de evaluare?

În primul rând, mi-a confirmat că sunt pe drumul cel bun. Că utilizez instrumentele potrivite de educație și mi-a oferit pârghii unde să lucrez și cum să gestionez personalitatea copilului în direcția dezvoltării educaționale, care recunosc, mă cam depășește uneori. M-a ajutat să înțeleg cum se vor oglindi aceste lucruri în viitorul academic al copilului și la ce m-aș putea aștepta. Am scăpat de temerile că nu știe culorile sau că uneori, se bâlbâie.

M-a făcut să-mi înțeleg mult mai bine copilul, cu emoțiile și comportamentul lui, complet!

A fost ca o verificare periodică a mașinii la service sau a noastră la medic.

Stați pe aproape – revin cu episodul 2 din evaluarea lui Andre: 5 ani (Later edit —> aici).

 

 

 

1 Comments

Comment!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *