Ce se întâmplă în vestiar….știe toată lumea

Azi am fost din nou la sală. Cum vă spuneam vreo câteva articole mai în urmă, adică aici, mă străduiesc cât pot eu de mult să mă țin de un program. Astfel că am ajuns să mă duc în fiecare miercuri la un antrenament de metabolic workout. Nu mai e povestea din articolul precedent (la care mă duc joia), e ceva mai săltăreț, durează 45 de minute cât să nu zici că ai murit de tot, iar începând de astăzi avem o coregrafie nouă, cu o muzică mai puțin pe gustul meu și cu exerciții atât de grele că am crezut că rămân fără aer după primele 10 minute. Și totuși, mă duc la sală de vreo 2 luni, credeam că am câștigat ceva rezistență. Ca să vă faceți pe scurt o idee, exercițiul cel mai simplu are doar 2 pași, după cum urmează:

Pasul 1: faci o flotare

Pasul 2: te ridici și sari în sus, cât poți tu de sus

Apoi, se repetă

Pasul 1: faci flotare

Pasul 2: te ridici și sari în sus, cât poți tu de sus

Hai, faceți după mine:

Flotare, ridică, sari în sus, flotare, ridică, sari în sus și tot așa, de vreo 15-20 de ori, în funcție de câte minute mai dorești să trăiești. Iar apoi, pentru un final apoteotic, stai în genoflexiune încă vreo câteva minute bune, adică fix cât să-ți mai rămână energie să te târăști în mâini până la mașină.

Eu nici nu am reușit să număr, respirația îmi era 5 m pe sub dușumea, creierul era fugit pe câmpii – îmi imaginam cum în august o să stau la plajă O LUNĂ și nu o să trebuiască să mă duc la sală și o să pierd toată rezistența și o să-mi fie dor.

Și dacă vi se pare greu și v-am supărat, pot să vă povestesc și de cel cu flotare cu o mână pe sub picior. Tipul – Semipaianjen, cu picioarele în X.

Iar m-a luat valul. De fapt, nu despre asta voiam să vă vorbesc.

Am un subiect mult mai palpitant. Vestiarele.

Nu știu ce fac bărbații la vestiare, nici nu vreau să știu, deci nu vă obosiți să-mi povestiți, că l-aș fi întrebat pe Cris care e mai des la sală decât mine (deh, se apropie de 40 de ani, if you know what I mean).

Dar la femei, mă surprinde maxim cum se pot plimba unele doamne semi nud prin tot vestiarul ăla care arată a hală, cu neoane extrem de puternice, spațiile largi și neprimitoare, totul la vedere, comun și rece. Iar dânsele, parcă se găsesc pe plaja din Miami, pe catwalk, fără sutiene sau prosoape pe ele. Stau de vorbă unele cu altele cu zecile de minute, semi nud, nu se grăbesc niciodată, nicăieri.

Numai pe la băile publice pe când aveam 4-5 ani îmi mai amintesc să fi văzut femei așa dezbrăcate și stând la taclale fără nici o problemă. Dar măcar acolo era piscină, erau bănci, saună. Aici, nu e nimic. E o sală enormă, cu niște dulapuri închise și canapele lungi, neîncăpătoare uneori, ca-n sala de așteptare la Medicover, unde lumea își schimbă hainele și pleacă fiecare în treaba lui.

De ce te-ai afișa flu flu, așa, în văzul tuturora?

Că nu e ca și cum ai fi la mare și ai vrea sa te bronzezi uniform, nu e nici că ai un super corp, că sunt unele care arată impecabil și nu se dezbracă de tot.

O fi de cultură, de educație, de damblagirea cortexului prefrontal de la prea mult stat cu ochii-n telefon și Facebook, de lipsa atenției de-acasă. Cine-o mai știi.

Am ținut să vă spun asta în mod special, în caz că vreți să vă apucați de sală.

În rest, noi să fim sănătoase, fără burtă și celulită.

 

 

 

Comment!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *